Incendiu în localitatea Dorneşti

29.11.2015, ora anunţării la 112 - 8:36

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorneşti, au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei C.E., din comuna Dorneşti.

La sosirea echipajelor, ardeau tavanul bucătăriei şi un perete, existând pericolul de propagare la întreaga casă de locuit.

Incendiul a fost lichidat la ora 9:50.

Au ars tavanul bucătăriei şi un perete pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi. S-au degradat obiecte de mobilier, pereţii încăperii şi zugrăvelile interioare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit a proprietarei.


plt.adj. Alin Găleată
purtător de cuvânt ISU Suceava


Mai nouă Mai veche