Suspendarea din funcția de şef al SDN Suceava a domnului Huţanu Cristian Andrei

Având în vedere că în data de 28.11.2015, în jurul orei 02:00, pe DN 2E, km 61+000, localitatea Clit, comuna Arbore, a avut loc un accident rutier unde un autovehicul a părăsit partea carosabilă datorită neadaptării vitezei la condițiile de drum pe un carosabil acoperit cu polei, în urma efectuării analizei situației, Directorul General al CNADNR SA, Narcis Ștefan Neaga, a dispus suspendarea din funcția de Șef al SDN Suceava a domnului Hutanu Cristian Andrei. Cercetarea privind producerea acestui accident va fi efectuată de o comisie de cercetare disciplinară care va stabili cauzele și măsurile care vor trebui luate, precum și stabilirea altor sancțiuni care se vor impune.

CNADNR SA
Mai nouă Mai veche