VIDEO Misiune de căutare persoane înecate în râul Suceava, 27 iunie 2016



Misiune de căutare persoane înecate în râul Suceava, 27 iunie 2016Pompierii militari, de la subunităţile din Suceava, Dolhasca şi Fălticeni, au continuat căutările în cazul celor doi tineri, care s-au înecat duminică, în jurul orei 14:00, în râul Suceava, pe raza localităţii Liteni.

Cei doi băieţi, originari din judeţul Botoşani, au venit în vizită la nişte prieteni din satul Rotunda, oraşul Liteni. Toţi tinerii, au decis să meargă să facă o baie în apa Sucevei, în zona unei foste balastiere din Liteni.

Din nefericire, râul Suceava avea un debit crescut, iar zona respectivă este cunoscută cu gropi adânci şi curenţi turbionari puternici, astfel încât, cei doi au dispărut sub apă, fără ca cei prezenţi la faţa locului să îi poată ajută în vreun fel.

Pompierii militari suceveni s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat căutări, cu ajutorul a două bărci pneumatice cu accesorii specifice, până la lăsarea întunericului. Luni dimineaţă, operaţiunile au fost reluate, salvatorilor alăturându-se echipajul de scafandri de la Detaşamentul de Pompieri Suceava.
Căutările se efectuează pe o suprafaţă foarte mare, în condiţiile un debit crescut al râului, cu vizibilitate zero şi curenţi turbionari, care pun în dificultate operaţiunile executate de scafandri sub apă.


Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ
Mai nouă Mai veche