Arestare preventivă: Lungu Dumitru - viol

Arestare preventivă: Lungu Dumitru - viol
Procuror Bucșa Andrei Sebastian, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, jud. Suceava, este împuternicit a aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 09.09.2016, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Lungu Dumitru, din com. Marginea, jud. Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art. 218 alin. (1) şi alin.(3) lit. a), b) şi c) Cod penal, constând în aceea că în după amiaza zilei de 08.09.2016, în jurul orelor 14,00, în timp ce se afla la domiciliul său din comuna Marginea, judeţul Suceava, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, profitând de faptul că la domiciliu nu se mai aflau alte persoane, a întreţinut prin constrângere raporturi sexuale cu fiica sa minoră L.N., în vârstă de 14 ani.

Inculpatul a fost prezentat în cursul zilei de 10.09.2016 cu propunere de arestare preventivă, magistraţii Judecătoriei Rădăuți admiţând cererea procurorilor şi dispunând emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Mai nouă Mai veche