Acțiune pentru fluidizarea traficului în zona punctelor de trecere a frontierei

În ultima perioadă poliţiştii suceveni au intensificat acţiunile de verificare a legalităţii transportului rutier, având în vedere că nerespectarea legislaţiei în acest domeniu, poate avea consecinţe din cele mai grave. De asemenea, au fost dispuse măsuri pentru decongestionarea traficului rutier în zona punctelor de trecere a frontierei, mai ales în perspectiva apropierii Sărbătorilor de iarnă când vor fi înregistrate valori crescute de trafic.

În perioada 31.10.2016-07.11.2016, în baza Planului Comun de Acţiune dintre Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei - Serviciul teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava pentru prevenirea şi combaterea traficului cu produse accizabile, a depistării persoanelor cu preocupări de taximetrie ilegală, a fost desfăşurată o amplă acţiune cu participarea a peste 100 de poliţişti.

Polițiștii formaţiunii rutiere din cadrul Poliţiei Siret au desfăşurat activităţi de identificare a cetăţenilor care utilizează autovehicule staţionate în proximitatea Punctului de Trecere Frontierei Siret, aflate pe acostamentul sau zona de siguranţă a DN2 şi a informării acestora atât verbal cât şi prin afişarea pe parbrize a unor anunţuri cu privire la obligativitatea respectării legislaţiei în materie.

Au fost efectuate 13 verificări în bazele de date pentru identificarea proprietarilor autoturismelor şi contactarea acestora în vederea dispunerii măsurilor legale.

Au fost întocmite, de asemenea, adrese către instituţiile responsabile pentru identificarea proprietarilor unor autoturisme înmatriculate în străinătate .

S-au dispus măsuri pentru montarea de indicatore cu semnificaţia ,,Oprire interzisă” şi efectuarea de amenajări rutiere pentru împiedicarea pătrunderii autovehiculelor pe acostament ori în zona de siguranţă a DN2.

Totodată, polițiștii formaţiunilor rutieră şi siguranță publică au acţionat în zona de competenţă a subunităţii, verificând un număr de 107 autovehicule şi legitimând 113 persoane.

Au fost aplicate 78 de sancţiuni contravenţionale la OUG195/2002 în valoare de 15.000 lei din care 28 pentru opriri şi staţionări neregulamentare.

Au fost distribuite 46 comunicări pentru eliberarea spaţiului ocupat ilegal.
Mai nouă Mai veche