Arestare preventivă: Constantin Bozu - tâlhărie calificată, evadare



Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi au solicitat instanţei de judecată, la data de 10.11.2012, arestarea preventivă a inculpatului Bozu Constantin, în vârstă de 17 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Magistraţii Judecătoriei Rădăuţi au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în noaptea de 23/24.10.2016, în executarea unui plan infracțional conceput în comun, după ce au fost transportați cu autoturismul marca BMW 530 cu volanul pe partea dreaptă, condus de inculpatul Marcu Prinţ, în vârstă de 23 de ani până în comuna Frătăuţii Noi, cătun Vuliva la imobilul proprietatea persoanei vătămate P. E. în vârstă de 54 de ani, care locuia singură, inculpații Scripcariuc Elisei în vârstă de 16 ani, Bozu Constantin în vârstă de 17 ani și Vartolomei Ovidiu Constantin, în vârstă de 18 ani, au pătruns fără drept, prin escaladare şi efracţie în această locuinţă, atacând-o pe victimă, pe care au lovit-o cu pumnii în zona capului şi au imobilizat-o prin legarea picioarelor cu un cablu electric, asigurându-și astfel condițiile pentru a o deposeda de sumele de 200 lei și 20 lire precum şi de două ceasuri de mână şi un telefon mobil marca Samsung Galaxy S3, bunuri în valoare totală de circa 2000 lei.

La propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, magistrații Judecătoriiei Rădăuți au dispus, arestarea preventivă a inculpaților Marcu Prinț, Vartolomei Ovidiu Constantin și Scripcariuc Elisei, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 04.11.2016 şi până la data de 03.12.2016 inclusiv, măsură menținută de Tribunalul Suceava la data de 09.11.2016.

După ce timp de câteva zile s-a ascuns cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, inculpatul Bozu Constantin, s-a prezentat de bună voie la data de 08.11.2016 la Poliția municipiului Rădăuți, exprimându-și poziția procesuală față de acuzația formulată împotriva sa prin actul de inculpare.

Prin ordonanța organului de cercetare penală, inculpatul Bozu Constantin a fost reținut preventiv pentru 24 de ore începând cu data de 08.11.2016 ora 15.30 și până la data de 09.11.2016, ora 15.30.

În dimineața zilei de 09.11.2016, în jurul orei 08.40, în timp ce era adus sub escorta organelor de poliție la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru a fi audiat de procuror în vederea formulării propunerii de arestare preventivă, în momentul coborârii din autovehiculul poliției, în fața clădirii parchetului, inculpatul a fugit cu cătușele la mâini într-o direcție necunoscută.

Deși s-au executat de către un lucrător de poliție trei focuri de armă în plan vertical, inculpatul şi-a continuat fuga, reușind să scape și să se ascundă în loc necunoscut, nefiind găsit până în prezent.

Urmare acestui fapt s-a întocmit un nou dosar penal, în care s-au dispus cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

În seara zilei de 09.11.2016 inculpatul Bozu Constantin s-a predat organelor de poliție, care au luat măsura reținerii față de acesta, în noul dosar penal întocmit pentru cercetarea infracțiunii de evadare.

În dimineața zilei de 10.11.2016 inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți, în dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă.

În dosarul având ca obiect infracțiunea de evadare, urmărirea penală este în curs de desfășurare, Bozu Constantin fiind pus sub inculpare.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

P R I M-P R O C U R O R,
Alexandru Zaharia

1 Comentarii

Mai nouă Mai veche