Evenimente rutiere cercetate de poliţişti, 18-19 noiembrie 2016

La 18.11.2016, ora 14.45, în timp ce conducea autoturismul pe o stradă din comuna Şcheia, un bărbat de 48 de ani din municipiul Suceava, nu a păstrat o distanță suficientă și a intrat în coliziune laterală cu autoutilitara condusă de un localnic de 39 ani.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 48 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 39 de ani și de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 48 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul de 48 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.

La 18.11.2016, ora 16.25, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 209A, în afara satului Botești, comuna Horodniceni, un tânăr de 21 de ani, din județul Arad, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de o femeie de 38 de ani, din comuna Mălini.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 38 de ani şi a unei femei de 31 de ani, pasageră în același autoturism.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 19.11.2016, în jurul orei 16.32, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, în momentul în care, a ajuns la intersecţia cu str. Universităţii, un tânăr de 19 ani, din comuna Moara, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu mâzgă şi la schimbarea direcţiei de deplasare spre stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat ușor, două minore de 15 ani, una din comuna Slatina și cealaltă din orașul Salcea, care se aflau pe trotuar, în aşteptare, pentru a traversa strada.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche