Accident rutier la Vârfu Dealului provocat de un tânăr din Botoșana

La 23.12.2016, în jurul orei 10.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localităţii Vârfu Dealului, datorită neadaptării vitezei în curbă, un tânăr de 19 ani, din comuna Botoşana a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Suceava.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 48 de ani, din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul care circula regulamentar.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche