Accident rutier pe DN17, în localitarea Molid, comuna Vama

La data de 18.12.2016, în jurul orei 13.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Molid, comuna Vama, un localnic de 31 de ani, nu a păstrat distanța regulamentară în mers, față de autoturismul condus în fața sa, de un tânăr de 27 de ani, din județul Botoşani, intrând în coliziune față-spate cu acesta.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 79 de ani din comuna Vama, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani.

Victimei i-au fost acordate îngrijiri de către echipajul medical sosit la fața locului, după care, aceasta, a refuzat transportul la spital pentru investigații suplimentare.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche