Câmpulung Moldovenesc: Mandat european de arestare, pus în executare de polițiști

În urma unor activităţi investigative şi de monitorizare complexe la care au participat 15 poliţişti din structurile operative ale IPJ Suceava, poliţiştii au reuşit localizarea şi capturarea unei persoane urmărite la nivel european.

La data de 14.12.2016, în urma activităţilor specifice desfăşurate a fost identificată persoana solicitată de 40 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe numele căreia autoritățile judiciare germane au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracțiunii de „înșelăciune”.

Acesta a fost capturat la ora 12:20, în parcarea de lângă un hotel din municipiul Câmpulung Moldovenesc.
În continuare, în baza ordonanței de delegarea emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a efectuat percheziția la adresa de domiciliu a bărbatului precum și la autoturismul utilizat de persoana în cauză.
Bărbatul de 40 de ani a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a emis pe numele său ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava, iar în 15.12.2016 urmează a fi prezentat instanței.
Mai nouă Mai veche