Dorna Candrenilor: Incendiu în localitatea Dealu Floreni

Incendiu în localitatea Dealu Floreni
20.01.2017, ora anunţării la 112 - 21:55

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei și ai Punctului de Lucru Poiana Stampei au intervenit cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor. Pompierii militari au fost sprijiniți de lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Stampei.
La sosirea echipajelor, ardea parţial acoperişul unei clădiri corp comun, în care funcționau un depozit de materiale de construcții, o spălătorie auto, un club disco și o pensiune turistică, cu o suprafață totală de aproximativ 1.000 de metri pătrați, și exista pericolul de propagare la întreaga construcție și la o locuință aflată în imediata apropiere. Atât clubul disco, cât și pensiunea turistică erau închise, iar în interior nu se afla nicio persoană.
Au ars aproximativ 350 de metri pătrați din acoperișul clădirii.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum al centralei termice, neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat la ora 1:50, iar pompierii au salvat clădirea corp comun și locuința învecinată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Mai nouă Mai veche