Marginea: Un șofer fără permis a încercat să păcălească polițiștii făcând schimb de locuri cu pasagerul din dreapta

La data de 30.12.2016, ora 22.30, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe raza de competență un autoturism, însă, în momentul în care polițiștii se deplasau spre mașină, persoanele aflate în interior au făcut schimb de locuri, respectiv la volan a fost identificat un bărbat de 29 de ani din municipiul Rădăuți, iar pe locul pasagerului din dreapta, un bărbat de 28 ani din aceeași localitate, care, după verificările efectuate în bazele de date ale poliției, a rezultat faptul că nu deține permis de conducere.

Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 28 de ani și de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de 29 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal, bărbatul de 28 de ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar cel de 29 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumuri publice unei persoane ce nu deține permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche