Suceava: Trei telefoane furate dintr-o mașină în noaptea de Revelion

La data de 31.12.2016, ora 23.58, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, persoane necunoscute au sustras bunuri din autoturismul unui tânăr de 20 de ani din comuna Volovăț, parcat pe raza municipiului Suceava.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei, care, la 31.12.2016, în jurul orei 18.00, a parcat autoturismul proprietate pe o stradă din municipiul Suceava în fața imobilului unor cunoștințe la care a venit în vizită și a lăsat bunuri de valoare în interior, prin spargerea geamului unei portiere, persoane necunoscute au sustras din interior trei telefoane mobile aparținând victimei și altor 2 prieteni și suma de 200 euro, prejudiciul total fiind de circa 6.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Atenţie la modul de asigurare a autoturismelor !

Poliţiştii recomandă şoferilor să nu lase bunuri de valoare la vedere în autoturisme şi să asigure maşinile cu sisteme de securitate. De asemenea, recomandăm parcarea vehiculelor doar în locuri special amenajate şi iluminate corespunzător. Nu uşuraţi şi facilitaţi activitatea infractorilor prin superficialitatea în asigurarea vehiculelor. Neglijenţa vă poate costa scump!
Mai nouă Mai veche