Burdujeni: Șofer beat s-a izbit cu mașina într-un autobuz, pe strada Gheorghe Doja

La 10.02.2017, ora 14.27, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava, din cauza nepăstrării unei distanţe regulamentare în mers, un bărbat de 60 de ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune față spate cu autobuzul condus regulamentar de un localnic de 47 de ani, care circula în faţa sa în aceeaşi direcţie de mers.
În urma impactului, nu au rezultat victime omeneşti, ci doar avarierea celor două autovehicule.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 47 de ani și de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 60 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche