Dărmănești: Ambulanță acroșată de un localnic băut la volan

La 06.02.2017, ora 13.03, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, la intrarea în comuna Dărmănești, un localnic de 45 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu ambulanța condusă de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Rădăuţi, care nu transporta pacienți, conducătorul auto fiind singur în vehicul.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului ambulanţei, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 51 de ani şi de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de 45 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche