Două femei rănite după ce s-au ciocnit pe drumul Gura Humorului - Mănăstirea Humorului

La data de 24.03.2017, ora 13.00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 177, dinspre comuna Mănăstirea Humorului către orașul Gura Humorului, datorită nepăstrării unei distanţei regulamentare, o localnică de 65 de ani, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus în fața sa de o femeie de 53 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a celor două conducătoare auto, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, femeia de 53 de ani, nefiind internată.
Conducătoarea auto de 53 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acesteia și celeilalte conducătoare auto li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche