Vicovu de Sus: Contrabandişti de ţigări care au folosit o scândură pentru a nu lăsa urme peste frontieră, depistaţi în flagrant

Luni, 26 februarie 2017, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F.Vicovu de Sus - I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 17.00, lucrătorii noştri au observat cu ajutorul aparaturii din dotare, în apropierea frontierei de stat pe direcția orașului Vicovu de Sus, un grup de persoane care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, retrăgându-se pe teritoriul statului ucrainean.
Imediat au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, totodată procedându-se la monitorizarea zonei, ocazie cu care au fost descoperite mai multe baxuri cu țigări și o scândură din lemn pe care contrabandiștii au folosit-o pentru a nu lăsa urme peste frontieră.
La inventarierea conţinutului baxurilor a rezultat cantitatea de 7.500 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 82.500 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.
În continuare, poliţiştii de frontieră și grănicerii ucraineni efectuează cercetări în vederea depistării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Şi polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmației au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate, descoperind 9.050 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 99.550 lei.
În cauză de efectuează verificări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
Mai nouă Mai veche