Vicovu de Sus: Localnic de 16 ani s-a izbit cu mașina într-un autoturism parcat și într-o poartă, după care a fugit de la locul accidentului, pe strada Calea Cernăuților

La 12.03.2017, ora 14.18, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a fost sesizată prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe strada Calea Cernăuţi din localitate, a avut loc o tamponare, iar conducătorul auto a fugit de fața locului.
Din primele cercetări efectuate de polițiști şi din declaraţiile martorilor, a rezultat faptul că, la 12.03.2017, în jurul orei 14.10, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe strada Calea Cernăuţi din orașul Vicovu de Sus, un localnic de 16 ani, a pierdut controlul asupra direcției mers, a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat, după care, a distrus poarta de acces a unui imobil.
După impact, conducătorul auto a plecat de fața locului nefiind identificat la domiciliu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche