Proiect de apă-canal în valoare de 32,19 milioane lei din județul Suceava, aprobat la finanțare


Viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, a semnat luni, 24 aprilie, contractul de finanțare privind fazarea proiectului de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată, în județul Suceava, în valoare de 32,19 milioane lei.

Proiectul este cofinanțat din fonduri europene, prin Program Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, iar valoarea finanțării nerambursabile este de 23,88 milioane lei.   

Proiectul vizează continuarea și finalizarea lucrărilor privind reabilitarea sistemului de apă și a sistemelor de colectare a apei uzate în două aglomerări urbane din județul Suceava: Fălticeni și Rădăuți):
- reabilitarea conductelor de aducțiune de la sursele de apă de suprafață și subterană și a stațiilor de tratare a apei;
- reabilitarea și extinderea rezervoarelor de apă, a stațiilor de pompare, de hidrofor, contorizare și a rețelelor de alimentare cu apă potabilă;
- reabilitarea și extinderea sistemelor de colectare și epurare a apelor uzate.
Circa 7.766 de persoane vor beneficia de o mai bună alimentare cu apă și de o mai bună tratare a apelor uzate, în urma implementării proiectului.

În etapa a doua a proiectului sunt prevăzute reabilitarea și extinderea a 6,2 km de rețea de distribuție a apei și 3 rezervoare de apă reabilitate. Sunt prevăzute, totdată, reabilitarea a 0,7 km de rețele de canalizare, extinderea și reabilitarea stașiei de ape uzate.

Investițiile pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și ape uzate vor fi puse în aplicare de către operatorul regional SC ACET SA Suceava. Societatea este persoană juridică română de drept privat și de utilitate publică, operator regional în numele Asociației de  Dezvoltare Intercomunitară AJAC Suceava, conform contractului de delegare încheiat în anul 2010.
MDRAPFE are calitatea de autoritate de management a POIM.

Mai nouă Mai veche