Sucevița: Un localnic beat s-a izbit cu mașina într-un gard

La data de17.04.2017, ora 20.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în comuna Sucevița, un localnic de 53 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
În urma impactului, nu au rezultat victime, ci doar avarierea autoturismului și a gardului imobilului.
După accident, conducătorul auto a demontat plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autoturismului și s-a deplasat către domiciliu, fiind identificat de polițiști.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul de 53 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche