Tinere de 14 și 19 ani din Șcheia, în arest pentru tâlhărie

La 04.04.2017, în urma continuării cercetărilor în două furturi calificate, unul reclamat la data de 14.02.2017, victimă fiind un bărbat de 65 de ani, din municipiul Suceava, aflat sub influența băuturilor alcoolice, căruia i s-a sustras un lanț din aur în valoare de circa 2.000 lei, iar celălalt la data de 15.03.2017, victimă fiind un bărbat de 39 de ani, din orașul Siret, aflat în stare de ebrietate, căruia i s-a sustras din buzunar un telefon și o sumă de bani, prejudiciul total fiind de circa 5.600 lei, polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava au reușit identificarea persoanelor suspecte de comiterea faptelor, ca fiind o minoră de 14 ani și o tânără de 19 ani, ambele din comuna Șcheia.
În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus extinderea cercetărilor față de minora de 14 ani cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de „tâlhărie calificată” şi a unei infracţiuni de „tâlhărie” iar față de tânăra de 19 ani, s-a dispus extinderea cercetărilor cu privire la săvârşirea unei fapte de complicitate la infracţiunea de „tâlhărie”, cele două fiind reținute pentru 24 de ore și încarcerate în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 05.04.2017 să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea stabilirii unor măsuri preventive.
Mai nouă Mai veche