Bazarist anchetat penal după ce a fost prins cu 30 de kilograme de produse de protecţie a plantelor

La data de 20.05.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Suceava, l-au identificat în incinta Centrului Comercial Bazar din municipiul Suceava, pe un localnic de 60 de ani, care avea expuse pe tarabă spre vânzare, diverse produse destinate combaterii dăunătorilor, din categoria substanţelor toxice, de provenienţă ucraineană, fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege în acest sens, motiv pentru care, s-a dispus indisponibilizarea cantității de aproximativ 30 de kg de produse de protecţie a plantelor, fiole şi granule, bunuri despre care, bărbatul de 60 de ani a declarat că le-a achiziţionat tot din bazar, în scop de revânzare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „trafic de produse sau substanţe toxice”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche