Festivalul internațional Video Art pentru liceeni, dincolo de palmares...



Duminică, 16 iulie 2017 s-a încheiat etapa finală a celei de-a noua ediții a manifestării care, încetul cu încetul, capătă contur între evenimentele culturale care marchează Suceava. Dincolo de statisticile care pot reprezenta o carte de vizită a unui astfel de eveniment, se cuvin făcute câteva aprecieri legate de modul în care s-au succedat evenimentele petrecute între 13-16 iulie, în Suceava și în diverse locații din județ.

In prima zi echipajele s-au cunoscut reciproc în cadrul deschiderii oficiale a conpetiției, iar apoi au vizionat împreună filmele nominalizate, datorită cărora au ajuns la Suceava.

Pentru ce-a de-a doua zi, juriul internațional a decis ca, în cadrul etapei practice, respectiv proba de film, concurenții să realizeze un scurtmetraj având ca tematică, arhitectura casei bucovinene, dar și diverse aspecte specifice vetrei satului bucovinean, pornind de la șes spre munte. Prin tragere la sorți, echipajele nominalizate au filmat în localitățile Stupca, Pârteștii de Jos, Cacica, Mănăstirea Humorului, Fundu Moldovei și Ciocănești, încercând să surprindă într-o viziune adolescentină realitatea spre care au fost îndrumați. La sfârșitul zilei au avut sufucient material pentru ca a doua zi să poată edita filmul de concurs. Această etapă extrem de dificilă și delicată în același timp a fost realizată în cadrul Observatorului astronomic al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ca urmare a parteneriatului cu această instituție, ce s-a aflat dintotdeauna alături de organizatorii acestui eveniment. La rândul lor, voluntarii de la Colegiul Național „Petru Rareș” le-au fost mereu aproape concurenților, oferindu-le suport logistic, dar și momente plăcute de socializare desfășurate, seara, după activitățile de concurs.

Etapa cea mai tensionantă a fost declanșată odată cu predarea către juriu a filmului de concurs. Începând cu ora 18,00 din seara zilei de 15 iulie, juriul a trecut la vizionarea proiectelor cinematografice, coroborând notele date filmelor trimise de acasă, cu cele primite pentru filmul realizat la fața locului și stabilind ierarhia valorică a ediției curente, în baza regulamentului festivalului. Dacă la modul teoretic lucrurile sunt foarte simple, în realitate ierarhizarea a fost foarte dificilă, întrucât au apărut inadvertențe în ceea ce privește calitatea filmului realizat acasă și cea a filmului din cadrul probei de concurs. Pe de altă parte, s-a ținut cont de caracterul educativ al filmelor, mesajul acestora și mai puțin de aspectele tehnice sofisticate ale filmelor, aceasta ca o expresie a scopului fundamental al festivalului, respectiv educația nonformală. Din aceste motive jurizarea s-a încheiat foarte târziu, spre dimineață, multe din filme trebuind reproiectate juriului.

Duminică, 16 iulie, orele 10,00 la Cinematograful „Modern” în cadrul „Galei decernării premiilor Video Art 2017” a avut loc o mare surpriză. În sală a fost prezent pe lângă alți invitați de marcă, domnul Dumitru Alexe, patronul firmei Studio Video Art din București, o importantă firmă de transmisii de televiziune la nivel național și regional, firmă apropiată ca denumire de cea a festivalului nostru. Prezența sa s-a datorat domnului Emilian Urse, președintele Asociației Naționale a Cineclurilor din România, personalitate în domeniu, recunoscut la nivel național, de această dată, membru în juriul festivalului de la Suceava.

Invitat pe scenă, domnul Dumitru Alexe, a vorbit cu nostalgie, de perioada de început a vieții sale când, adolescent fiind, „cineclubist”, după declarația sa, a pornit în aventura cu cea de-a șaptea artă, exact la fel ca și participanții la acest festival. Discursul său impresionant a fost adresat tinerilor pasionați de film, pe care i-a îndrumat să-și cultive cu sârg pasiunea pe mai departe, dar să își făurească și o temeinică pregătire intelectuală, fără de care activitatea în domeniul celei de-a șaptea arte nu poate avea succes. Spre încântarea participanților a oferit două premii substanțiale, un premiu special în valoare de două mii lei, unui film pentru originalitate și un altul, în valoare de cinci sute lei, pentru cea mai bună imagine.

Domnia sa a promis că va fi de acum înainte alături de Clubul Video Art al elevilor de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, oferindu-le suport pentru derularea activităților specifice și promițând că va acorda o bursă des studii pentru toată perioada de școlarizare, unui absolvent talentat, care va fi admis la o facultate de profil din capitală.

O remarcă extrem de importantă și onorantă în același timp, aparține domnului Dawe Watterson, președintele în exercițiu al Uniunii Internaționale de Cinema (UNICA) și totodată, membru al juriului din acest an. Prezent permanent la evenimente, pe parcursul celor trei zile, însoțind echipajele în teren cu ocazia probei de filmare și familiarizându-se cu formatul activităților, a afirmat la final că „Festivalul internațional Video art pentru liceeni de la Suceava, este o manifestare unicat pe plan european din punctul de vedere al concepției de festival”. Opinia sa este de necontestat, întrucât domnia sa este prezent ca invitat sau membru în juriu, în foarte multe festivaluri de film din Europa și cunoscând în detaliu modul de organizare al acestora.
Totodată el a acordat Medalia UNICA, distincție importantă acordată de Uniunea Internaționlă de Cinema, oferită unui film valoros, prezent în cadrul festivalurilor aflate sub patronajul acesteia, cum este festivalul de la Suceava.

În toată această perioadă a fost alături de noi și o echipă a televiziunii naționale, condusă de Violeta Gorgos, regizor artistic la TVR Iași, de asemenea membru în jurul festivalului.

Palmaresul celei de-a noua ediții a Festivalului internațional Video Art pentru liceeni a fost următorul:

· Spot publicitar cu impact social
o „Departe de părinți”, de Ateodoresi Denisa și Boian Florina de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – Premiul I
o „Viciul ucide iubirea...” de Humă Denis Marian și Hapenciuc Oana de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – Premiul II
o „Crossing Barriers” de Irimia Cosmin Ionuț și Denisa Luca de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – Premiul III
o „Pace” de Negru Alexandru și Gherasim Samuel Teodor de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți – Mențiune
o „Societate Miniaturală” de Romilă Răzvan Ștefănuț și Mihu Dragoș Marcel de la Colegiul Național „Cuza-Voda” Huși – Mențiune

· Film de scurtmetraj
o „Reportaj retrospectivă festival de teatru medieval - Sighișoara” de Ștefan Dimitrie Ieremie și Andreea Mierlă de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – Premiul I
o „Ataraxia” de Condrat Mihai și Pereva Andrei de la Liceul Teoretic „Traian” Constanța – Premiul II
o „Convergence” de Nicuțari Costel Gabriel și Flutur Vasile de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – Premiul III
o „Totul va fi bine” de Danciu Loredana și Gheorghe Bogdan de la Colegiul Tehnic Media București – Mențiune
o „Our Rainbow” de Curic Ștefan Ianovici și Lupașcu Ștefan de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava – Mențiune

Medaliei UNICA se acordă filmului „SĂ TE CUNOSC” de Dumitru Elena și Ciuchi Alin de la Colegiul Național „Petru Rares”, Piatra-Neamț.

La secțiunea internațională juriul a decis acordarea următoarelor distincții după cum urmează:
  • Premiul I (hours-concours) Mon Pote Yassine, My Pal Yassine, Damien Rizzo, Franța
  • Premiul al II-lea (hours-concours) Un film despre un cântec autor, Elena Vataman-Mărgineanu și Ana Maria Dumbrăvescu
  • Republica Moldova Premiul al III-lea (hours-concours): Horezu, îndrumător Mihai Jar, Ucraina
Prof. Viorel Ieremie,
Coordonator al Festivalului internațional Video Art,
Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava
Mai nouă Mai veche