FOTO 10 țigani din Dolhasca, ridicați de mascați și duși în penitenciarul Botoșani. Toți au fost condamnați la închisoare după o bătaie din urmă cu trei ani



După ce în urmă cu trei ani 10 bărbaţi din satul Gulia, oraş Dolhasca au fost implicaţi într-un scandal violent, în baza probatoriului administrat, inclusiv cu privire la infracţiunea de tentativă de omor, toţi protagoniştii au primit pedepse cu închisoarea.
În cursul zilei de 08.07.2017, peste 50 de poliţişti au participat la o amplă operaţuiune de punere în executare a celor 10 mandate.
La 08.07.2017, în baza planului de acţiune întocmit la nivelul IPJ Suceava, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Dolhasca şi beneficiind de sprijinul a două grupe din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, s-au deplasat pe raza oraşului Dolhasca, sat Gulia, ocazie cu care au procedat la punerea în executare a 10 Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Tribunalul Suceava la data de 07.07.2017.
În cadrul acţiunii complexe au fost dispuse şi măsuri informative pentru supravegherea operativă a persoanelor posesore de mandat, astfel încât să se poată realiza în condiţii de deplină siguranţă capturarea la timp a tuturor celor 10 persoane. Măsurile au fost dispuse pentru a fi înlăturată sustragerea de la executarea pedepsei a celor implicaţi.
De asemenea, din dispoziţia conducerii IPJ Suceava au fost organizate măsuri suplimentare de siguranţă pentru a fi descurajate eventuale acte de tulburarea a ordinii şi liniştii publşice de către membri ai familiilor celor 10 bărbaţi.
Astfel, peste 50 de poliţişti au participat la punerea în executare a celor 10 mandate, fiind identificaţi şi încătuşaţi toţi cei 10 bărbatţi condamnaţi la pedepse privative de liberate: S. A. de 44 de ani din oraşul Dolhasca, sat Gulia; D. D. de 32 ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; R. E. de 31 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; S. Z. de 54 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; S. S.de 32 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; D. D. de 60 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; M. I. de 42 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; R. F. de 27 de ani , din orașul Dolhasca, sat Gulia; S. G. de 48 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia şi D. D. de 36 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia.
Condamnaţii au fost identificaţi pe raza localității de domiciliu, arestaţi şi ulterior escortaţi şi depuşi în Penitenciarul Botoşani.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.
Conducerea IPJ Suceava îi avertizează încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale.

IPJ Suceava



Mai nouă Mai veche