VIDEO Contrabandiști prinși în parcarea Iulius Mall. Aveau alcool, țigări, motorină și mai multe seturi de numere de înmatriculare



Sambătă, 8 iulie 2017, în jurul orei 17.00, pe timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Suceava, un echipaj de jandarmerie a depistat, în parcarea centrului comercial Iulius Mall, un microbuz care nu avea numere de înmatriculare.
La scurt timp, echipajul a observat două persoane care au staţionat în apropierea microbuzului.
La vederea jandarmilor, una dintre persoane, o femeie de 32 de ani, din Republica Moldova, s-a încuiat în interiorul autovehiculului, blocând portierele acestuia. În urma somaţiilor efectuate de jandarmi, femeia a coborât din autovehicul.
Totodată, în urma legitimării celeilalte persoane, jandarmii au constatat că aceasta este un bărbat în vârstă de 26 de ani, din municipiul Gura Humorului, judeţul Suceava.
În urma efectuării percheziţiei autovehiculului, jandarmii au depistat cantitatea de 761 de sticle care conţineau aproximativ 700 litri de băuturi alcoolice, 12 recipiente în care se afla cantitatea de 262 litri alcool, 4 recipiente din plastic care conţineau cantitatea de 65 litri de motorină, 160 de pachete de ţigări având timbre fiscale emise de autorităţile din Ucraina, un ansamblu de piese auto, 3 perechi de plăcuţe de înmatriculare auto şi alte produse pentru care cele două persoane nu au putut prezenta documente de provenienţă.
În cauză, au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte susceptibile de a fi infracţiunea de contrabandă, iar autovehiculul a fost indisponibilizat şi predat în custodia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
De asemenea, persoanele în cauză şi bunurile găsite asupra acestora au fost predate organelor de poliţies în vederea continuării cercetărilor.
Mai nouă Mai veche