FOTO Gospodărie devastată de un incendiu, la Capu Codrului

Incendiu în localitatea Capu Codrului
10.08.2017, ora anunțării la 112 - 18:44

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii şi voluntari din localitate, au intervenit cu patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa.
La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei de locuit şi anexele gospodăreşti, construcţii corp comun, din lemn, cu învelitoare din ţiglă, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.
Au ars acoperişul casei de locuit, adăpostul de animale şi anexele aferente, pe o suprafaţă totală de aproximativ 300 mp. Au mai ars circa 5 tone de fân şi elemente de tâmplărie din lemn. S-au degradat tavanele şi pereţii interiori ai casei, un tocător electric de furaje, un hidrofor, aparate electrocasnice, materiale textile, obiecte de mobilier şi alte bunuri.
Pe timpul intervenţiei, pompierii paramedici ai echipajului SMURD au acordat primul ajutor medical pentru trei persoane, care au suferit atacuri de panică. Una dintre acestea, o femeie în vârstă de 30 de ani, a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Gura Humorului, pentru investigaţii suplimentare.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat la ora 21:00, iar pompierii au salvat casa de locuit, două vaci, trei viţei şi 30 de păsări de curte.

ISU Suceava











Mai nouă Mai veche