Motociclist fără permis, cercetat penal de polițiști



La data de 14.08.2017, ora 22.07, polițiștii au observat pe DJ 178 D pe conducătorul unei motociclete care se deplasa dinspre orașul Cajvana spre localitatea Todirești şi care a oprit pe partea dreaptă a părţii carosabile în direcţia sa de mers, încercând să evite controlul.
S-a procedat la oprirea conducătorului în persoana unui tânăr de 20 de ani, din comuna Comănești care nu poseda permis de conducere valabil. În timpul în care i se stabilea identitatea prin verificarea în bazele de date, acesta a fost apelat de către proprietarul motocicletei, despre care s-a aflat că este un alt tânăr de 21 de ani, din comuna Todirești, căruia i-a comunicat că a fost oprit de Poliție si i-a solicitat să vină la fata locului și să aducă documentele motocicletei.
Proprietarul a declarat că deși cunoștea faptul că tânărul de 20 de ani nu deține permis de conducere, a fost de acord să îi încredințeze motocicleta în cauză pentru a o folosi.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere” si ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”.
În cauză s-a dispus si sancţionarea contravenţională cu amendă în valoare de 1.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila auto, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea plăcuței de înmatriculare si a certificatului de înmatriculare.
Mai nouă Mai veche