Tânăr beat, prins la radar în Ițcani cu 77 km/h, urmărit până în Șcheia, unde s-a izbit cu mașina într-o movilă de pământ

La 04.08.2017, ora 02.31, în timp ce acționa pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier, a înregistrat cu aparatul radar un autoturism care rula cu viteza de 77 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză 50 km/h, motiv pentru care, s-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea spre DC 64 Șcheia.
În cauză s-a procedat la urmărirea acestuia pe strada Aviatorului din comuna Șcheia, ocazie cu care, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu o movilă de pământ.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 27 de ani din comuna Straja, pasager în autoturism.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto identificat ca fiind un tânăr de 23 de ani din comuna Brodina, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche