Aproximativ 13.000 pachete cu țigări confiscate în urma mai multor acțiuni pe linia combaterii contrabandei

Polițiștii de frontieră au descoperit și confiscat, în urma mai multor acțiuni pe linia contrabandei cu țigări, aproximativ 13.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană a căror valoare se ridică la suma de 151.000 lei.



* La 17 septembrie 2017, în jurul orei 16.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, jud. Suceava, pe timpul desfăşurării misiunilor specifice în zona de competentă, au observat, pe raza localității Straja, jud. Suceava, două persoane care transportau, de la frontiera de stat către interior, colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite. Drept urmare, lucrătorii noștri au folosit armamentul din dotare, fiind trase 8 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Totodată, au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, iar în zonă au fost descoperite 2 colete ce conțineau 3.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 46.000 lei.



* Un alt echipaj, din cadrul aceluiași sector, a descoperit în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Brodina, jud. Suceava, 8 colete ce conțineau țigări.
Acestea urmau să fie transportate de către două persoane cu un autoturism de teren, care, la observarea patrulei poliției de frontieră, au abandonat coletele și au demarat în trombă.
În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 46.800 lei.

* Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au observat, pe raza localității de frontieră Câmpulung la Tisa, 4 persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre interior, transportând colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au procedat la oprirea bărbaților, iar în momentul în care aceștia au observat patrula poliției de frontieră s-au retras pe teritoriul ucrainean, abandonând coletele.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 5.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 58.500 lei.

În toate cele trei cazuri țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Mai nouă Mai veche