Premianții Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția XLIX 2017



Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina", Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Teatrul Municipal "Matei Visniec" Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Muşat“, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Primăria comunei Mălini, au organizat ediţia a XLIX-a a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş“, în perioada 22 – 23 septembrie 2017, la Suceava, Fălticeni şi Mălini.

Festivalul este unul dintre cele mai longevive din țară, şi și-a propus să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie şi s-a desfăşurat şi în acest an la Suceava, Fălticeni și Mălini, în prezenţa doamnei Margareta Labiș, sora poetului.

Printre invitați s-au numărat: Marcel Mureşeanu, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, Adrian Ţion, Valentin Ajder, Vianu Mureşan, Paul Gorban, Liviu Papuc, Liviu Pendefunda, Nicu Corlat, Dumitru Brăneanu, Ion Prăjişteanu, Adrian Lungu, Florin Popa, Alexandru Ovidiu Vintilă, Isabel Vintilă, Nicolae Cârlan, Roman Istrati, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, Monahia Elena Simionovici, Rodica Muresan, Liviu Dorin Clement, Gheorghe Cîrstian,  Paraschiva Abutnăriței, Doina Cernica, Constantin Hrehor, Ion Beldeanu, Viorica Petrovici, Mihaela Grădinariu, Ioan Țicalo, Liviu Popescu, Constantin Boboc, Rozalia Motrici.

Manifestările au constat în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare.

Festivalul a fost deschis vineri, pe 22 septembrie 2017, la ora 10.00, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava. Editura invitată, Eikon, a prezentat publicului sucevean noile apariţii editoriale, la ora 15.00, la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, unde a avut loc, de asemenea, o conferinţă pe teme de filozofie şi teologie. Tot vineri, la ora 18.00 invitaţii festivalului au fost prezenţi la Colegiul "Nicu Gane" din Fălticeni, unde a avut loc un recital de poezie.

Sâmbătă, pe 23 septembrie 2017, la 11.00, la Casa memorială „Nicolae Labiş” din Mălini au avut loc microrecitaluri, lansări de carte, festivitatea de premiere și recitalul laureaţilor. În încheierea festivalului invitaţii au avut şansa să vizioneze la Suceava spectacolul "D’ale carnavalului" de I.L. Caragiale, în regia lui Tudor Lucanu, o producţie a Teatrului Municipal “Matei Vişniec” Suceava.

Premiile celei de-a XLIX –a ediţie a Festivalului naţional de poezie “Nicolae Labiş” au fost acordate de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural "Bucovina", Muzeul Bucovinei şi familia poetului Nicolae Labiş.

Juriul a fost format din:
- Mircea A.Diaconu – președinte
- Vasile Spiridon – membru
- Adrian Dinu Rachieru - membru

Palmaresul festivalului – concurs:
- Marele Premiu "Nicolae Labiș", Premiul Editurii JUNIMEA și Premiul revistei BUCOVINA LITERARĂ Suceava – Diana Teodora COJOCARU (foto), Timișoara
- Premiul I și Premiul revistei CONVORBIRI LITERARE Iași – Andra MIHAILESCU, Suceava
- Premiul al II-lea și Premiul revistei ALECART Iași – Emilia NEDELCOFF, Iași
- Premiul al III-lea și Premiul revistei POESIS Satu Mare – Bogdan Alexandru PETCU, Bacău/Iași
- Premiul special "Nicolae Labiș" oferit de doamna Margareta Labiș, Premiul revistei CRONICA VECHE Iași – Diana BELDEANU, Suceava/Londra
- Premiul revistei ATENEU Bacău – Paul SIMULA, Constanța
- Premiul revistei ZONA LITERARĂ Iași – Ana TEBREAN, Suceava și Andreea PETROVICI, Suceava
- Premiul revistei POEZIA Iași – Andreea Iuliana PETCU, Bacău
- Premiul revistei HYPERION Botoșani – Alexandra ISTRATE, Suceava
- Premiul revistei CONTACT INTERNAȚIONAL Iași – Ioana VINTILĂ, Sibiu
- Premiul revistei ORAȘUL Cluj – Ioana REDINCIUC, Suceava
- Premiul revistei TRIBUNA Cluj – Tudor LITCANU, Suceava
- Premiul revistei STEAUA Cluj – Bogdan ISTRATE, Suceava
- Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ Iași – Paul FLORESCU, Suceava
- Premiul revistei PLUMB Bacău – Gheorghe Marian NEGUTU, Ploiești

Mai nouă Mai veche