Expoziția „Metafore autumnale”, marți, la USV


Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Suceava și Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, organizează marți, 31 octombrie 2017, ora 17:00, vernisajul Expoziției intitulată Metafore autumnale, a artistului plastic prof. dr. Cătălin Alexandru Chifan.

Evenimentul va include și un recital de poezie realizat de un grup de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, coordonat de doamna lector dr. Corina Iftimia.

Expoziția va fi prezentată de domnul conf. univ. dr. Aurel Buzincu, doamna Delia Ioana Leizeriuc, critic de artă, și doamna bibliotecar Liliana Cobzaru.
Mai nouă Mai veche