Moldovița: Localnic cu permis ucrainean falsificat, oprit în trafic de polițiști


La data de 28.10.2017, ora 20.00, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe raza comunei Moldovița, autoturismul condus de un localnic de 26 de ani.
În urma verificării documentelor prezentate de conducătorul auto, polițiștii au constatat faptul că, permisul de conducere este susceptibil să fie fals, motiv pentru care, s-a procedat la invitarea acestuia la sediul poliției pentru audieri, ocazie cu care, tânărul a declarat inițial faptul că, permisul de conducere l-a obţinut în anul 2016 din Ucraina, în timp ce se afla la o ruda de a sa, dar ulterior a revenit asupra declarației spunând că l-a procurat în anul 2016 în timp ce se afla în Italia de la o persoană necunoscută.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” și „instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche