Contrabandist trimis în judecată la cinci ani după ce a fost prins de polițiști


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MIRONESCU TEODOR-EMANUEL, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracțiunilor de contrabandă și violare de domiciliu.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

În data de 13.06.2012 lucrători din cadrul Secţiei 4 Politie Rurala Vicovu de Jos, au fost sesizaţi telefonic de numita B.V., din comuna Straja, judeţul Suceava, despre faptul ca la data de 13.06.2012 ora 13:20, l-a găsit în curte pe un vecin al său, iar în grajd se afla un tânăr străin de localitate care păzea mai multe colete din carton, ambalate în folie de culoare neagra, cu ţigări de contrabandă.
Deplasându-se la faţa locului, echipa operativă de lucrători de poliţie a descoperit în grajdul imobilului un număr de 20 de colete ambalate în folie de plastic de culoare neagră, unul fiind găsit desfăcut, care conţineau ţigări provenind din contrabandă, stivuite şi aşezate în diferite colţuri ale anexei.

Proprietara gospodăriei le-a relatat polițiștilor că l-a găsit în curtea imobilului pe vecinul său, în timp ce închidea uşa grajdului, iar înăuntru era un tânăr care a ieşit în curte vorbind la telefon. Ambii au părăsit curtea respectivă până la sosirea organelor de poliţie anunţate de proprietară.

În timp ce lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Vicovu de Jos cercetau locul faptei, în jurul orei 14:30, un echipaj de lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, deplasându-se în zonă, l-au identificat pe MIRONESCU TEODOR EMANUEL care se deplasa pe jos. Acelaşi tânăr fusese observat de echipaj cu puţin timp înainte, până la apariţia poliţiei rurale, vorbind la telefon în faţa gospodăriei familiei B..

În urma inventarierii celor 20 colete cu țigări s-a găsit cantitatea de 9.860 pachete de țigări marca DOINA, de proveniență extracomunitară, cu timbru fiscal emis de autoritățile din Rep. Moldova. Sub ieslea pentru animale au fost găsite opt chingi din material textil şi două sfori, toate cu lungime de aprox. 2,5 metri.

Din probele administrate în cauză a reieșit că infracțiunea de contrabandă care face obiectul cauzei a fost săvârșită de inculpatul MIRONESCU TEODOR EMANUEL.

Direcţia Regională pentru Accize și Operaţiuni Vamale Iași a stabilit că valoarea prejudiciului pentru cele 9.860 pachete de țigări se ridică la suma de 91.492 lei.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului Mironescu Teodor Emanuel, care în data de 13.06.2012, de la primele ore, până în jurul orei 13:20, a pătruns fără drept în gospodăria împrejmuită şi grajdul familiei B. din com. Straja, aflate în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, unde a preluat de la persoane neidentificate, depozitat, deţinut şi păzit, cantitatea de 9.860 pachete de ţigări marca Doina, cu timbru emis de autoritățile din Rep. Moldova, bunuri despre care cunoştea că provin din contrabandă, trebuie supuse regimului vamal şi erau destinate vânzării ilicite, valoarea prejudiciului cauzat astfel statului, fiind de 91.492 lei, constituie infracţiunile de contrabandă și violare de domiciliu.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Rădăuți.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

PRIM PROCUROR, 
Lucian STĂNESCU 

purtător de cuvânt,
PROCUROR ȘEF SECȚIE
Maria Cristina CIORNEI
Mai nouă Mai veche