FOTO Suceava: Peste o sută de kilograme de petarde, confiscate din Bazar



La data de 12.12.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Suceava, au efectuat un control în Centrul Comercial Bazar din municipiul Suceava pe linia respectării Legii nr.126/1995R privind operaţiunile cu articole pirotehnice, ocazie cu care, l-au identificat pe un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava, care oferea spre vânzare 9.314 bucăţi de petarde şi 23 de baterii tip artificii, în greutate totală de aproximativ 100 kg, fără autorizație și fără să deține documente.
Totodată, polițiștii au identificat ascunse alte 2.192 bucăţi de petarde şi 7 baterii tip artificii.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice, respectiv 11.506 bucăţi de petarde şi 30 de baterii de artificii, în valoare de circa 5.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluționat procedural.



În perioada sărbătorilor de iarnă 2017/2018, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava , prin structura specializată Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, organizează acţiuni zilnice de control în vederea identificării şi sancţionării agenţilor economici dar şi a persoanelor fizice care încalcă legea comercializând fără drept către populaţie articole pirotehnice interzise.

Conform art. 37 din Legea 126/1995 republicata, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz”.

Persoanele fizice nu au dreptul sa deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, daca nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor pirotehnice din categoria 1 si P1 , ce pot fi deţinute si utilizate de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.

În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii unor venituri facile prin care se eludează legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri, poliţia suceveană doreşte implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui ilegalităţi la regimul articolelor pirotehnice.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.