Razie în piața din Vicovu de Sus! Polițiștii au confiscat produse din carne și pește

La data de 16.12.2017, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase Suceava, în comun cu echipaje ale Poliţiei oraşului Vicovu de Sus și reprezentanţi ai D.S.V.S.A. Suceava, au organizat o acțiune în Piața din localitatea Vicovu de Sus, pentru combaterea transportului şi comerțului ilicit cu animale/produse de origine animală, produse agricole de provenienţă extracomunitară și articole pirotehnice.

În cadrul acţiunii au fost verificate 37 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale.

În urma controalelor efectuate a fost constatată o infracţiune şi au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25.260 lei.

De asemenea, au fost confiscate bunuri alimentare constând în 30 kg carne (pastă de mici) şi 48 kg peşte.

Exemple:

  • În urma controlului efectuat împreună cu inspectorii D.S.V.S.A. Suceava la o asociație familială, a fost depistată la comercializare, cantitatea de 30 kg pastă de mici fără documente de provenienţă, depozitată în condiţii necorespunzătoare. Reprezentantul legal a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 lei, conform prevederilor H.G. nr.984/2005, iar cantitatea de carne a fost confiscată în vederea incinerării.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.