Accident la Grănicești! Tânără care a virat cu mașina fără să se asigure, lovită de o autoutilitară

La 22.02.2018, ora 16.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Grănicești, sat Slobozia, ajungând la intersecția cu DN 2, o tânără de 20 de ani, din municipiul Rădăuți, s-a angajat în efectuarea unui viraj spre stânga, fără să acorde prioritate şi a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă regulamentar pe drumul cu prioritate, de un bărbat de 27 de ani, cetăţean ucrainean.
Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoutilitarei şi a unui bărbat de 27 de ani, pasager în autoturismul condus de femeia de 20 de ani, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.



Foto: Daniel Lucescu

Niciun comentariu

Un produs Blogger.