Gura Humorului: Șofer care făcea transporturi multiple de lemn cu un singur aviz, depistat de polițiști


În perioada 15.02.-22.02.2018, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat o acțiune în sistem integrat pe raza județului pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării prelucrării și comercializării materialului lemnos.Au fost efetuate 69 controale la societăţi comerciale şi alte entităţi economice, fiind constatate 7 infracțiuni şi aplicate 182 sancțiuni contravenționale, în valoare de 129.205 lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat 135,95 m.c. material lemnos, în valoare de 63.450 lei.

Exemplu:
La 15.02.2018, în urma continuării verificărilor efectuate în cauza din seara zilei de 14.02.2018, ora 20.29, când, pe centura ocolitoare a oraşului Gura Humorului, pe sensul de mers Frasin-Suceava, a fost identificat ansamblul rutier condus de un bărbat din comuna Fundu Moldovei, judeţul Suceava, care transporta material lemnos, respectiv lemn rotund de esență răşinoase și în care, avizele de însoţire emise de o societate comercială cu sediul în comuna Pojorâta, judeţul Suceava, avea consemnată ora 12.41, polițiștii au administrat probatoriu care să ateste cu certitudine efectuarea transportului multiplu, cu aceleași documente de însoțire, întrucât, s-au scurs 8 ore, raportat la o distanţă de aproximativ 50 km parcursă, timpul necesar de deplasare fiind de circa 60 de minute conform aplicaţiei informatice. Totodată, întrucât la analizarea vizuală a încărcăturii s-au constatat inadvertenţe cu privire la numărul de piese de lemn transportate şi a diametrelor acestora cu cele din documente, echipa de control a dispus deplasarea ansamblului rutier la depozitul Ocolului Silvic Frasin, ocazie cu care, în urma inventarierii materialului lemnos, specialiștii silvici au stabilit cantitatea totală de 45,96 m.c. lemn rotund de esență răşinoase, faţă de 46,71 m.c. avizaţi, însă caracteristicile dendrometrice (diametre, lungimi și număr de piese) difereau în procent foarte mare faţă de cele înscrise în avizele prezentate de conducătorul auto.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a emitentului avizelor de însoţire, respectiv societatea comercială din comuna Pojorâta cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 45,96 mc lemn rotund răşinoase în valoare de aproximativ 11.500 lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Frasin.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.