Țigări ascunse în saci cu furaje pentru animale, descoperite în Vama Siret

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au descoperit, în PTF Siret, ascunse în saci ce conțineau furaje pentru animale, 1.200 țigarete, pe care un cetățean român a încercat să le introducă ilegal în țară. Alte 1.400 de pachete cu ţigări de contrabandă au fost descoperite abandonate.

Ieri, 13 ianuarie 2018, în jurul orei 22.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Gabriel C., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, conducând un autoturism marca Volkswagen.

Acționând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în saci cu furaje pentru animale, 1.200 de țigarete de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de peste 100 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar cetățeanul român a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.



Polițiștii de frontieră de la Sectorul PF Poienile de Sub Munte, județul Maramureș, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au descoperit în apropierea frontierei de stat trei colete ce conțineau cantitatea de 1.407 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 16.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Mai nouă Mai veche