Accident la Cacica! Femeie rănită după ce o mașină s-a izbit într-un stâlp


La 27.03.2018, în jurul orei 13.15, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2E, în afara comunei Cacica, pe fondul neadaptării vitezei, un bărbat de 64 de ani din comuna Poieni Solca, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice.Din accident a rezultat rănirea uşoară a unei femei de 59 de ani din comuna Poieni Solca, pasageră în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche