Cacica: Un copil aflat pe o sanie s-a izbit de o mașină


La 04.03.2018, în jurul orei 16.40, în timp ce conducea autoturismul pe DC 17, în localitatea Cacica, o femeie de 39 de ani din localitatea Botoşana, a surprins şi accidentat ușor un minor de 12 ani, din judeţul Bistriţa Năsăud, care a pătruns în viteză de pe un drum lateral neclasificat, pe sanie, în poziţia culcat pe burtă, fără să se asigure, lovindu-se de roata și bara de protecţie a autoturismului.
Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche