FOTO Atenție la țurțuri! Pot pune viața în pericol!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava reamintește cetățenilor și operatorilor economici că au responsabilitatea legală de îndepărtare a țurțurilor formați la streșinile și jgheaburile imobilelor pe care le dețin sau administrează, deoarece există pericolul ca prin desprindere să rănească trecătorii și să distrugă bunuri materiale.

Atunci când există risc iminent de cădere a țurțurilor formați la imobile, proprietarul/administratorul are obligația de a lua măsuri pentru avertizare și marcare a perimetrului expus riscurilor.

Intervenția pompierilor se poate realiza doar în situații speciale, atunci când sunt puse în pericol vieți și/sau se pot produce pagube materiale, iar înălțimea imobilelor sau condițiile de amplasare a acestora nu permit administratorilor imobilelor să acționeze în siguranță, pentru îndepărtarea țurțurilor.

De asemenea, persoanele fizice și juridice au obligația să curețe, după încetarea ninsorii, zăpada depusă și gheața formată pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau unde își desfășoară activitatea, a sediilor de firmă, a curților sau terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale.















Niciun comentariu

Un produs Blogger.