FOTO Incendiu la o gospodărie din Brodina

Incendiu în localitatea Brodina
17.03.2018, ora anunțării la 112 - 9:38

Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Brodina și Straja, au intervenit cu cinci autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Brodina.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la anexele gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit și la o construcție în care se afla un banzic (echipament de tăiere, fierăstrău cu bandă).
Incendiul a fost lichidat la ora 13:15.

Au ars o bucătărie de vară, corp comun cu o magazie, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați, și 20 de metri pătrați din acoperișul unui adăpost de animale (din care s-au mai degradat alți 30 de metri pătrați).

Incendiul a izbucnit în bucătăria de vară, cel mai probabil din cauza jarului căzut dintr-o sobă cu acumulare de căldură.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa proprietarului și banzicul. De asemenea, au fost salvate două bovine și 20 de păsări de curte.





































Mai nouă Mai veche