FOTO O mașină s-a răsturnat sub un podeț, la Adâncata

ISU Suceava:
„Modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2+TIM), a intervenit la două accidente rutiere, produse în cursul zilei de sâmbătă pe raza comunei Adâncata, în jurul orei 13:00.
La fața locului, pompierii militari au găsit o mașină ieșită în afara părții carosabile, răsturnată pe cupolă, fără persoane încarcerate.
Două victime, un bărbat și o femeie, conștiente, au fost preluate de echipajele SMURD. După evaluarea medicală, cei doi răniți au fost transportați la UPU Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.”

IPJ Suceava:
„La data de 03.03.2018, ora 12.45, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 29A, din direcţia Călugăreni spre localitatea Şerbăneşti, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a derapat și a acroşat un cap de pod. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto şi a unei femei de 64 de ani, din municipiul Suceava, pasageră în autoturism.
Victimele au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.”













Niciun comentariu

Un produs Blogger.