Hănțești: Localnic beat și fără permis, prins la volanul unei mașini


La 26.03.2018, ora 21.15, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, a oprit pentru control pe raza comunei Hănțești, autoturismul condus de un localnic de 39 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.