Patru pistoale confiscate de la trei suceveni care nu le-au predat la un armurier după ce le-au expirat permisele port-armă


La 24.03.2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Suceava au organizat o acțiune pe linie de arme şi muniţii, ocazie cu care au fost constatate 3 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării, 4 pistoale neletale (3 cu proiectil gaz şi unul cu aer comprimat) şi 44 de cartuşe neletale.

Exemplu:
A fost identificat un bărbat de 59 de ani, din comuna Zvoriştea și doi bărbați, unul de 62 de ani și celălalt de 76 de ani, ambii din municipiul Suceava, care nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilităţii permiselor de armă şi nu au depus armele deţinute la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea acestuia. În cauză, au fost ridicate şi indisponibilizate 4 pistoale neletale (3 cu proiectil gaz şi unul cu aer comprimat) şi cantitatea de 44 de cartuşe neletale, fată de cei trei bărbați fiind întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, ce vor fi soluționate procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.