Farid Khallaf, exclus de la Foresta! Se întorc Andrei Ciutac și Mihai Ungurian



Conducerea ACS FORESTA SUCEAVA, reprezentată prin Preşedintele Consiliului Director, Dl. NEGURĂ GEORGE, doreşte să anunţe că în cadrul structurii manageriale a clubului au survenit importante schimbări de personal.

Astfel, s-au alăturat clubului, din nou, Dl. CIUTAC ANDREI MARIAN (foto sus dreapta) în calitate de Membru Fondator, Vicepreşedinte al Consiliului Director şi Preşedinte Executiv, şi Dl. UNGURIAN MIHAI FLORIN (foto sus stânga) în calitate de Vicepreşedinte Executiv.

O altă schimbare importantă este reprezentată de excluderea Dlui. KHALLAF FARID (foto jos) din cadrul asociaţiei.



Aceste schimbări sunt cauzate de faptul că situaţia clubului impune măsuri drastice în vederea imbunătăţirii proceselor de natură organizatorică şi functională pentru a putea continua proiectul pe care ni l-am propus.

Considerăm că suntem datori publicului sucevean, să facem toate diligenţele necesare, astfel incât, fotbalul de pe stadionul Areni să se ridice la nivelul aşteptărilor fanilor noştri. Pe această cale dorim să le mulţumim pentru prezenţa numeroasă în tribune şi pentru susţinerea pe care ne-au aratat-o, chiar dacă în unele cazuri nu am fost la înălţimea scontată!

Totodată, dorim să îi asigurăm pe suporteri că întreaga echipă managerială, precum şi staff-ul tehnic şi jucatorii vor depune toate eforturile necesare în vederea salvării echipei de la o posibilă retrogradare.

Mai multe detalii vor fi prezentate în cadrul unei conferinte de presă ce va fi susţinută la stadionul Areni, miercuri, 02.05.2018, începând cu orele 11:00.


Cu deosebită consideraţie, NEGURĂ GEORGE, Preşedinte Consiliu Director al ACS FORESTA SUCEAVA.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.