FOTO Ziua Jandarmeriei, sărbătorită la Fălticeni

Activităţile desfășurate de către Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni cu prilejul sărbătoririi a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au debutat în data de 01 aprilie a.c. cu amplasarea unui stand de promovare a ofertei educaţionale, alături de efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, în faţa sediului Iulius Mall Suceava.

În data de 3 aprilie 2018, activitățile dedicate sărbătorii Zilei Jandarmeriei au fost marcate prin organizarea unui punct de informare pe platoul din faţa sediului Primăriei municipiului Fălticeni, în intervalul orar 09.30-12.30, unde purtătorul de cuvânt şi un grup de elevi au împărţit tuturor celor interesaţi pliante şi exemplare din revista şcolii “Cuvânt şi Faptă”, promovând oferta educaţională a instituţiei şi, de asemenea, oferind posibilitatea ca tinerii să afle direct de la cei care au ales drumul unei cariere în Jandarmerie, informaţii concrete din viaţa de zi cu zi a elevilor jandarmi.

Ulterior activității menționate, la sediul școlii și într-un cadru festiv, comandatul unității, dl.col. Postelnicu Ionel, a prezentat mesajul de felicitare a personalului școlii la acest moment aniversar, iar doamna Elena Mirela Adomnicăi - prefectul judeţului Suceava a prezentat mesajul ministrului afacerilor interne, urmat de alocuțiuni din partea reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor publice locale, prezenți la activitate, cu care școala militară are o strânsă colaborare și care au ținut să mulțumească și să felicite întregul personal al unității la ceas de sărbătoare.

Pentru rezultatele obținute în activitate, patru ofițeri și doi subofițeri au fost înaintați în gradul următor înainte de termen și 70 de cadre au fost recompensate cu „mulțumiri” și „felicitări”.





























































Niciun comentariu

Un produs Blogger.