Frumosu: Șofer prins că a făcut mai mule transporturi de lemn cu un singur aviz. Polițiștii au confiscat 6,67 metri cubi de lemn rotund

La 06.04.2018, în jurul orei 15.00, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama, a oprit pentru control pe DJ 176 din comuna Frumosu, autoutilitara condusă de un bărbat de 43 de ani din comuna Slatina care transporta material lemnos și care, a prezentat pentru control un aviz de însoțire emis în aceeași zi, la ora 07.15.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la materialul lemnos identificat și faptul că, transportul s-a efectuat de mai multe ori cu același aviz, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 6,67 m.c. lemn rotund de esență rășinoase pentru cherestea și nu lemn de foc.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 2.221 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.
Mai nouă Mai veche