Ițcani: Individ beat care se plimba cu o motocicletă fără plăcuțe, dat pe mâna polițiștilor


La 09.04.2018, în jurul orei 17.25, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, pe strada Cpt. Grigore Andrei, din localitate, un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice conduce o motocicletă fără plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, conducătorul motocicletei a fost identificat ca fiind un localnic de 24 de ani.
Interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru categoria „A”, iar motocicleta nu este înmatriculată.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost sancţionat contravenţional conform O.U.G. nr.195/2002 R.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.