FOTO Milișăuți: Tânără rănită după ce a zburat cu mașina de pe șosea

La 09.05.2018, ora 09.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în orașul Milișăuți, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, o femeie de 25 de ani, din municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe un teren arabil din apropiere.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.









Mai nouă Mai veche